2019, ce start pentru tenis! 44 de ași serviți de ‘băiatul rău’ din ATP, Konta a rupt blestemul lui Halep, Venus Williams a început cu un derby al 26-lea său sezon WTA. Reperele savuroase ale primei zile din an

2019, ce start pentru tenis! 44 de ași serviți de 'băiatul rău' din ATP, Konta a rupt blestemul lui Halep, Venus Williams a început cu un derby al 26-lea său sezon WTA. Reperele savuroase ale primei zile din an
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tenisul a luat un start lansat în 2019. Derby-uri la feminin, semne de revenire din partea unor nume trecute prin crize de mai mici sau mai mari dimensiuni.

ProSport vă prezintă 5 repere ale primei zile a anului 2019, în tenisul mondial.

1. Venus Williams, aflată la startul sezonului cu numărul 26 în circuitul WTA, a câștigat derby-ul zilei cu Victoria Azarenka, 6-3, 1-6, 6-3. „A fost, probabil, unul dintre cele mai tari meciuri pe care le-am jucat în primul tur. Aveam nevoie de această victorie, pentru că am nevoie de meciuri înainte de Australian Open. Una peste alta, este al doilea an la rând în care joc primul meci împotriva unui fost număr unu mondial”, a declarat Venus Williams, la final.

2. Johanna Konta a obținut prima victorie în fața unei jucătoare din Top 10 după un an și jumătate. Fost număr patru mondial, britanica a învins-o pe Sloane Stephens, 6-4, 6-3, după o luptă de aproape două ore, la Brisbane. Aflată în prezent pe locul 37 WTA, Konta nu mai bătuse o jucătoare de top de la victoria în fața Simonei Halep, de la Wimbledon 2017. Meciul cu Stephens, a șasea în lume, a durat o oră și 52 de minute

3. Jo Wilfred Tsonga s-a impus și le propune fanilor tenisului rejucarea unei semifinale de Australian Open. Chinuit de accidentări în 2018, francezul Tsonga (33 ani, 239 ATP) și-a folosit clasamentul protejat pentru a intra pe tabloul principal de la Brisbane. L-a învins pe Thanasi Kokkinakis, 7-6(6), 6-4, într-o oră și 42 de minute și promite unn duel interesant cu numărul doi mondial, Rafael Nadal, jucătorul pe care îl învingea, în 2008, în semifinalele de la Australian Open.

4. Tărie rusească. Veronika Kudermetova (21 ani) a reușit una dintre surprizele zilei de marți, la Shenzhen, câștigând duelul sută la sută rusesc cu Anastasia Pavlyuchenkova (cap de serie 8), scor 6-2, 1-6, 6-2. Jucătoarea de pe poziția 70 WTA a acces în sferturi, acolo unde va înfrunta o altă rusoaică, aparținând însă altei generații – Vera Zvonareva (34 ani, 109 WTA). Tenisul rusesc demonstrează, din nou, că are resurse parcă nelimitate, după ce în 2018 a fost una dintre cele două națiuni care au monopolizat finale WTA prin sportivele sale.

5. „Bad-boy” Kyrgios a reușit ca, după o lună în care nu a pus mâna pe rachetă, să servească 44 de ași în victoria 7-6(5), 5-7, 7-6(5) în fața lui Ryan Harrison, în primul tur al turneului de la Brisbane. Capriciosul australian a avut momente în care a părut că refuză să se deplaseze și că încă nu a trecut peste plictiseala provocată de jocul de tenis despre care a vorbit mult în pauza competițională. Numărul 23 mondial a anunțat că nu va mai sta niciodată departe de casă timp de cinci luni și jumătate pentru tenis.

În plus, prima zi din 2019 a adus procentaj de victorii sută la sută tenisului românesc feminin, în proba de simplu: Monica Niculescu a învins-o categoric pe Jelena Ostapenko, iar Sorana Cîrstea a trecut la pas de Pauline Parmentier.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×